Cinema Special în iunie: Focus Philippe Noiret
2019-05-28 15:24:39 TV5MONDE Europe

 

Pentru fiecare duminică din iunie 2019 am pregătit câte un film cu renumitul actor francez Philippe Noiret, cunoscut pentru talentul și vocea sa. A jucat în peste 100 de filme și a fost recompensat de două ori cu Premiul Cesar pentru cel mai bun actor. Filmele programate sunt subtitrate în limba română.

Philippe Noiret s-a născut în 1930 în Lille. După ce și-a ratat examenele finale, decide să meargă la școala de teatru și să se alăture companiei de teatru Théâtre National Popular. În această perioadă se întâlnește cu Monique Chaumette, cu care se căsătorește în 1962. Pe lângă activitatea sa în teatru, a dezvoltat și o carieră de comic într-un duo de succes cu Jean-Pierre Darras.

Debutul său pe marele ecran a fost în anul 1949, iar în 1955 primește un rol principal  în "La pointe courte" al celebrei Agnès Varda. Acest film a fost pe posterul festivalului de la Cannes din acest an, ca un omagiu adus artistei pe care am pierdut-o în primăvara acestui an.

Noiret este cunoscut publicului pentru roluri din filme de comedie, poate cel mai renumit fiind "Alexandre le bienheureux", în regia lui Yves Robert, primul film din focusul propus de  TV5MONDE.

 

Alexandre le bienheureux (Subtitrat în limba română)

 

 

Duminică, 2 iunie, ora 22.00
(Reluări: 7 iunie, 19.40/ 10 iunie, 00.10)

Atunci când soția lui moare, Alexandre decide să se dedice marii sale pasiuni, leneveala. Întins pe pat de mai multe săptămâni, el se mulțumește cu proviziile aduse de câinele său și servite de simpatica Agathe. În cele din urmă aceasta reușește să-l cucerească, însă va accepta să o ia de soție, adică să renunțe la libertatea lui?

Regia: Yves Robert (Franţa, 1967)

Distribuţia: Philippe Noiret (Alexandre), Jean Carmet (La Fringale), Marlène Jobert (Agathe), Françoise Brion (La Grande), Paul Le Person (Sanguin), Tsilla Chelton (Doamma Bouillot), Léonce Cornne (Lamendin), Pierre Richard (Colibert)

Genul: comedie dramatică

 

Clérambard (Subtitrat în limba română)

 

 

Duminică, 9 iunie, ora 22.00
(Reluări: 14 iunie, ora 19.40/ 17 iunie, ora 00.00)
Clérambard locuiește într-un castel vechi împreună cu soția, mama și fiul său Octave. Tiranic cu ai săi, extravagantul conte se poartă și mai rău cu animalele. Într-o zi, atins de harul Sfântului Francisc de Assisi, această ființă acrită se transformă într-un om blând și iubitor…

Regia: Yves Robert (Franţa, 1969)

După Marcel Aymé.

Distribuţia: Philippe Noiret (Hector de Clérambard), Dany Carrel (Léonie Vincent/la Langouste), Lise Delamare (Dna de Léré), Gérard Lartigau (Octave), Martine Sarcey (Louise), Claude Piéplu (Maître Galuchon), Roger Carel (preotul), Juliette Brac (Mme Galuchon), Yves Pignot (Chauvieux)

Genul: comedie

Un nuage entre les dents (Subtitrat în limba română)

 

Duminică, 16 iunie, ora 22.00
(reluări: 21 iunie, 19.40/24 iunie, 00.00)

Malisard și Prévot, reporteri pentru presa de senzație, străbat Parisul în căutarea unui subiect. În această zi, cei doi colegi trebuie să-i ia pe băieții lui Prévot de la școală. Însă aceștia profită de un moment de neatenție al tatălui lor și se ascund. Crezând că este vorba de o răpire, Malisard și Prévot alertează mass-media…

Regia: Marco Pico (Franţa, 1974)

Scenariul: Edgar de Bresson, Marco Pico

Distribuţia: Philippe Noiret (Malisard), Pierre Richard (Prévot), Claude Piéplu, Jacques Denis

Genul: comedie

 

Père et fils (Subtitrat în limba română)

 

 

Duminică, 23 iunie, 22.00
(Reluări: 28  iunie, 19.40/ 1 iulie, 00.00)

Léo, 70 de ani, deplânge neînțelegerea dintre cei trei fii ai săi, David, Max și Simon. Sub pretextul unei intervenții chirurgicale potențial fatale, el îi convinge să-l însoțească în Québec pentru a vedea balenele. Obiectivul lui: să refacă legăturile familiale. O aventură care se va dovedi plină de surprize pentru toți patru…

Regia: Michel Boujenah (Franţa/Canada, 2002)

Distribuţia: Noiret (Léo), Charles Berling (David), Pascal Elbé (Simon), Bruno Putzulu (Max), Jacques Boudet (Joseph)

Genul: comedie dramatică

Palmares: 2 nominalizări la premiile César 2004.

 

Fantôme avec chauffeur (Subtitrat în limba română)

 

 

Duminică, 30 iunie, 22.00
(Reluări: 5 iulie 19:40 / 8 iulie 00:00)

Philippe Bruneau-Tessier, un mare proprietar de fabrici, și Georges, credinciosul său șofer, își pierd viața amândoi în urma unui eveniment violent la un interval de douăzeci și patru de ore. Foarte distanți față lucrurile din timpul vieții, cele două fantome se întâlnesc într-o lume paralelă unde trebuie să se alieze pentru a-i înștiința pe apropiați cu privire la adevăratul motiv pentru care au murit.

Regia: Gérard Oury (Franţa, 1995)

Scenariul: Francis Veber.

Distribuţia: Philippe Noiret (Philippe Bruneau-Teissier), Gérard Jugnot (Georges Morel), Jean-Luc Bideau (Édouard Martigues), Charlotte Kady (Gisèle), Daniel Russo (Marcel Bourdon), Béatrice Agenin (Hélène), Daniel Gélin (trecătorul)

Genul: comedie

 

Copyrights: Gaumont/Capac/Madeline Films/G Films/France 2 Cinéma

{{ airing.blocktitle }}

 

{{airing.now.datetime }} {{airing.now.duration}} min

 

{{airing.next.datetime }} {{airing.next.duration}} min